Simturile pisicilor
Autor: admin | November 24, 2009 | 1,749 vizualizari
Categoria: Pisici
Avand instincte de vanator, organele de simt ale pisicilor sunt bine dezvoltate, cele mai importante fiind vederea si auzul, simturi folosite pentru capturarea prazii prin panda si prin urmarire.
Vederea pisicii este asemanatoare pasarilor de prada, avand ochii situati frontal pentru a asigura o vedere binoculara perfecta si pentru un calcul precis al distantelor. Pisica este foarte sensibila la miscarile rapide, iar capacitatea vizuala este mai eficienta la asfintit si noaptea in comparatie cu cea a omului. Eficienta vederii creste si datorita strutului de celule situat in spatele retinei, numit tapetum lucidum, care reflecta lumina neabsorbita de pigmentii vizuali de pe bastonase si conuri. Putem sesiza acest lucru noaptea, in momentul in care ochii unei pisici sunt luminati de farurile unei masini.
Auzul pisicii este si acesta foarte bine dezvoltat, acest lucru putand fi observat si prin faptul ca urechile se pot orienta in toate directiile. Audiograma pisicii este una dintre cele mai ample dintre mamifere, cuprinzand aproximativ 10,5 octave. Pentru a localiza cu precizie un sunet, pisicile trebuie sa stea nemiscate si sa indrepte urechile catre sursa.
Echilibrul. Chiar si cei mai buni atleti sau gimnasti sunt niste amatori, in comparatie cu pisicile, din punct de vedere al agilitatii si a controlului miscarilor corpului. Sistemul vestibular, prezent in urechea interna, regleaza simtul echilibrului si permite pisicii sa se catere pe suprafete aproape verticale, sa sara fara probleme in inaltime si lungime sau sa se plimbe pe garduri ori alte suprafete inguste la mari inaltimi.
Fata de vaz si auz, mirosul este mai slab, pisica folosindu-se de acest simt pentru a se hotara daca sa manance sau nu un aliment. Mirosul este foarte important pentru pisici in viata sociala, acesta fiind folosit pentru a se recunoaste intre ele la nivel de familie. Tot prin miros, femelele semnaleaza masculilor disponibilitatea de a se imperechea.
In pipait, cel mai des sunt utilizate mustatile si firele de par aflate deasupra ochilor, insa si labele au un rol important, receptorii mecanici prezenti in acestea avand un rol important in vanatoare si in apucarea hranei.
Va recomandam si urmatoarele articole
Tags: simtul pisicii, simtul pisicilor, simturile pisicii, simturile pisicilor



(5 votes)